RUG- IRONIA VEŞNICEI IUBIRI

Mi- ai dat foc şi te uiţi la mine cum ard,

ai spus că focul nu arde, că e lumină,

iar în lumină e răspunsul răbdării mele.

Am crezut. Te-ai prefăcut oare

 sau chiar ai ars o  vreme aici ?

Aşa m-ai convins , ştiai?

Atunci când ardeai şi tu

focul era mai înalt,

până sus, sus, cuprindea aproape cerul.

Dacă nu ai fi fugit speriat şi confuz

sub  apa  unui robinet,

primul care ţi-a  ieşit în cale şi care, culmea... s-a deschis,

Te-ai fi luminat, am fi cuprins cu flăcarile cerul,

Iar norii se vor fi deschis,

Ar fi stins, rugul veşnic .

Tu, eu , oamenii,

Pentru lumina curcubeului  de după sperietura furtunii,

Am fi înţeles atunci să trăim.

august 2012