În gol

Cuvinte amare în lanț de cenușă

Încă  ard in inimi, deși doar mocnesc,

Invidie și ura, dragoste redusă,

Aruncată  ieftin din guri  ce hulesc.

Egoismul critic  ține loc de foame,

Minciuni cizelate se îmbracă-n doamne,

Și în zile triste,  păcălim  iubirea,

Cu  iluzii calde, cerșind nemurirea.

Se strânge-n emfază bucuria vieții,

Ridicând in tihnă nesimțirea  fadă,

Fără Soare vesel,  trezind dimineții

Înc-o rază tristă, stinsă...ca să vadă.

E doar înșelare, viața ce-n trăire

 Nu aduce zâmbet și nici bucurii,

Iubirea din suflet nu e  amăgire,

Doar cu ea în inimi suntem încă vii.

Strângeți în orbire bogăția vieții,

Ridicați in tihna amorțeala caldă!

Soarele prea bahic, moare dimineții,

A învins confortul, lumea stă ... să cadă!

Calea nedorită

Când tristețea te pătrunde și în lacrimi te cunoști,
Chipul nu-ți mai este mândru, în durere vezi și crești,
Ce-i frumos e doar  sclipire, ce-ai visat nu a mai fost,
Iar perfecțiunea falsă e dorință fără rost....

Suferința este calea către drumul cel ascuns,
 Ce în suflet ți se naște și îți este de ajuns
Să privești clar în lumină și să vezi, nu să ghicești,
Cine pe această lume nu-ți închipui, ci chiar ești.

Așadar, deschide ochii, vezi și calea asta tristă,
Fără să-i cunoști durerea, alinare nu există,
Tot fugind de suferință vei păși pe lângă drum
Și din palida-ți ființă...va rămâne-n urmă, scrum.