RUGĂ 


Cu mintea nu am reuşit să mă apropii, 
Cu firea prea departe trist am stat,
Dar lânga voi renasc şi simt că plânge
Un suflet singur şi nealinat.

Cu ce-am greşit ,eu ştiu
Şi Ţie, Doamne, iertare- Ţi cer
Pentru ce sunt şi vreau să fiu,
Tu mă ridici şi-mi dai în ruga dulce
Lumină şi speranţă şi gând viu.

Pacatele m-apasă, gol şi singur
Mă simt, ca şi un om neînceput,
Iertare-ţi cer, o, Doamne, nu ajunge
Să fiu, credinţa-i goală  fara scut.

Cuvântul nu mă-nalţă lânga Tine
Cu sufletul mereu târat pe jos,
Ajuta-mă de om să mă apropii,
Să pot să fiu un strop…
Din ce-aş fi fost.




iunie 2005

NIMIC.


Am o cumplita durere de cap si  incerc sa ma detasez, sa  gandesc.
Nimic, da, asta e.
Un mare nimic." Suntem suma experientelor si gandurilor celor cu care petrecem cel mai mult timp in viata", imi spunea cineva de curand. Mai exact, cei cativa oameni alaturi de care stai in majoritatea timpului sunt ceea ce esti tu in prezent.
Vorba aceea veche bine zice: "Spune-mi cu cine te aduni ca sa-ti spun cine esti". Te limitezi la o persoana, ajungi treptat sa te identifici cu ea si paradoxal sa fii  sigur ca esti inedit; te inconjori de oameni noi, de prieteni adevarati, mereu vei avea ceva de invatat.
Nu te amagi considerand ca e suficient sa iti impartasesti gandurile, aspiratiile, bucuria, cu un cerc restrans de oameni, ghiveciul relativ din prezent nu esti tu.
Tu esti cel cu care te intalnesti in visul tau, esti copilul din tine, cel format din ce iubeste si din cei care l-au iubit si il vor iubi toata viata: parintii si fratii lui. Iubirea adevarata si neconditionata nu te face ghiveci, te creste om frumos , bun si adevarat. Din ceilalti, care nu sunt parte din tine, trebuie sa iei cumpatat iubire si nu experiente, suntem prea diferiti sa ne  insusim ce au trait ceilalti.

Cine suntem noi?
Cine sunt eu?
Eu stiu cine sunt:  sunt un om bogat. Simt in ce fac iubirea si dedicarea parintilor mei, mangaierea mamei, sfatul taios, dar corect al fratilor si prietenilor buni cu care am crescut, povestile si blandetea calda a bunicilor mei. Cu  acestea, cu mine, ma intalnesc in visul meu in fiecare noapte si vor face parte din mine mereu. Acestea nu sunt prezentul, sunt eu mereu, indiferent cate ghivece conjucturale ar trece peste mine.
Cine sunt in prezent? Tot un om bogat. De ce ma consider asa? Deoarece oricat de mult m-ar fura realitatea si ar dori sa ma  plafoneze neajunsurile, nu ma voi limita doar la certitudini, voi continua sa visez. Cei care ma inconjoara sunt copii, tineri, frumosi, iar eu iubindu-i, mai ales pentru ca nu sunt ai mei si nu exista nici o conditionare implicita, invat si cresc mereu. Nu primesc in fiecare zi aceleasi ganduri, aceleasi idei, nu citesc aceeasi carte, nu imi repeta  un megafon stricat aceeasi placa , nu imi impun limite din neputiinte, ci ma innoiesc sufleteste din ceilalti,  asa imi hranesc visul, crescand si eu.
De aceea raman un copil visator care se trezeste cantand, valseaza in gand, iubeste neconditionat, joaca teatru pentru  a multumi pe cei din jur si adoarme plangand.
Plang, pentru ca si copiii plang evident, e o descarcare involuntara ce imi spala simturile, ma tine aproape de mine....sau poate, copil fiind,  doar imi cresc dintii.

Tu,  cine esti? Ceea ce te inconjoara esti tu? Sunt experientele tale sau ti-ai insusit idei din experientele celor cu "experienta"?Auzindu-le zi de zi sunt deja ale tale, pari ca le cunosti de o viata ,dar nu au de fapt nici o legatura cu experienta ta. "Repetitia e mama invataturii", cum spune si dictonul latin. Ni se repeta ce trebuie sa fim pana nu mai suntem noi, suntem doar un rezultat al unei adunari simple.
Habar nu ai cine esti si atat timp cat iti e bine si esti in zona de confort a unor decizii ale caror deznodamant crezi ca il controlezi, nici nu te intereseaza.
Nimic mai amagitor : in prezent nu poti controla viitorul pentru simplul motiv ca esti.... in prezent.
Realitatea nu e Star  Trek si ti-o programezi  avand ca date de lansare in spatiu, experientele altora.Viitorul e imprevizibil de rau sau de bun, e in vis, acolo unde te intalnesti cu tine cel dintotdeauna..
Daca nu decizi in functie de tine cel dintotdeauna, cel cu care te intalnesti in vis si in inima, ci anticipezi prin gandirea oscilanta si fara substanta reala, formata ca rezultat al celor putini cu care te inconjori,  te afunzi zi de zi, cladind un ideal previzibil din realitati... in nimic.

Nimicul, dragilor, nu e previzibil, te pacaleste zi de zi, te afunda, te ingroapa de viu si ajungi sa te multumesti cu ce ai, doar visand la ce ai putea avea o viata intreaga.
Atunci, cand doar visul iti mai aminteste de tine, cauti realitati materiale cu care te pacalesti ca visul e rau doar pentru ca tu nu poti ajunge la el.
 "Vulpea care nu ajunge la struguri zice ca sunt acri". Pai cum sa fie acri daca nici nu ai ajuns la ei? Vezi ca habar nu ai care e gustul vietii tale?
Cand nu ai salata din fructe de mare te multumesti si cu paine goala, salata din vis nu face decat sa iti aduca strangeri de inima si franturi de vis neimplinit.
Şi la urma urmei, ce-ţi trebuie ţie fructe de mare? Ce, nu se poate şi fără?  Nu-ţi plac evident. Ai gustat odata şi nici nu ai apucat sa iti mulţumesti papilele gustative.... dacă ai  mai fi mâncat şi nu doar gustat, ai fi înţeles. E alegerea ta fricoasă şi leneşă, vrei puţin, ai puţin.
Te macină din când în când, gândul visului din tine...Dacă o să îmi placă şi o îmi doresc să mănânc în fiecare zi? Dacă nu o să am posibilitatea să fac asta? NU, nu....E mai buna painea mea, e a mea, posed ceva cu siguranta, deci dorm linistit.
Realitatea e totul.....iti zici, ce pot sa am acum si aici.

Nimic mai fals, realitatea ta esti tu, iar tu ai uitat cine esti , fiind doar un produs nedefinit al celor cu care imparti ziua, gandurile, zambetul, datoriile, planurile de viitor, libertatea pe care ai senzatia ca o detii, dar ai pierdut-o in momentul in care ti-ai trimis visele la culcare si te-ai hranit cu realitati.
Eşti liber? Mai gândeşte-te! De câte persoane, lucruri, situaţii depinzi şi mai ales în funcţie de ce şi cine hotărăşti tot ce faci? Întoarce-te în timp dacă nu înţelegi... întoarce-te în visul tău şi ai curaj să îl şi trăieşti, nu e doar o refulare, nu e doar un vis, eşti chiar tu.

Visul e talantul nostru care ne aduce aproape de chintesenta existentei, falsa modestie si plafonarea resemnata nu sunt decat ingroparea talantului prin care ne putem ridica din nimic.
Nu ne permitem sa facem experiente pe noi, dar nici nu putem trisa traind surogate. Viata e prea scurta, nu avem timp sa o traim de doua ori.
 Intr-o zi, dragilor, o sa va doara si pe voi capul, dar sper sa va treziti cantand, ca sa nu ramaneti cu valsul doar in gand si sa adormiti prea tarziu ... plangand.

IEPURAŞUL CEL ”ISTEŢ”

                                                                                    pentru oamenii care preferă adevărul,
                                                                     indiferent dacă are sau nu...gust de ciocolată!


Am o problemă cu ”iepuraşul de Paşte”...pur şi simplu nu îl înţeleg.
 Nu îl urăsc, nici măcar nu îmi e antipatic, dar nu suport să se dea drept altcineva. E aşa de fals, precum sunt şi mulţi dintre noi. Dansează şi ”joacă” fericirea ca pe un rol bine învăţat  în perioada de incubaţie..., dăruieşte ouă colorate ale nu ştiu cui şi ciocolată cât încape, pentru toţi cei care au nevoie de un motiv să se îndulcească.
 Și totuși..cine e   iepurele ăsta inocent care nu e pasăre, dar face ouă şi care e asociat cu ciocolata în acelaşi timp?
Priviți, e peste tot, e un simbol, e chiar ... Iepurașul! Iese din ouă, aduce ouă, e alb și ciocolatiu, e dulce și inocent...Problema lui și a celor care îl iubesc....dar de ce  se numește ca un impostor ” de Paște”?
Ce legătură are el cu toată istoria creştinismului, atestată documentar, cu Jertfa Mântuitorului pe Cruce şi cu Învierea Sa?
Ei, lăsaţi, e o poveste pentru copii, nu știu ei și nu contează. Chiar credeți?
 Important e că ei sunt fericiți pentru că primesc cadouri, nu e așa?
 Dacă în spatele acestei mascarade generalizate e doar fals și minciună, devine  pardonabil, pentru că e vorba de fericire?
Aici nu e vorba de povești, ci de realități cu care ne îndopăm copiii, an de an, ca și cum i-am considera prea involuați să înțeleagă adevărul. Gândirea lor logică și iscoditoare însă nu poate asocia un iepure cu ouăle, ei știu, chiar dacă nu spun.
V-ați întrebat ce cred copiii despre asta? Că iepurele face ouă şi vine din pădure de Paşte să le aducă, alături de cadouri şi ciocolată? Chiar aşa ... cine poate crede aşa o bazaconie? Copiii?
Oooo, nu, ei au mintea mai limpede decât noi adulţii,  iar câteodată ne privesc nedumeriţi cu expresia: "Oamenii aştia mari chiar nu ştiu nimic, sunt foarte uşor de păcălit!"
Concluzia: " Hai să ne prefacem că-i credem şi să-i păcălim şi noi în continuare, sunt nişte jucarii chiar folositoare, dacă ştii pe ce buton  să apeşi, totul merge în sensul dorit... "
Aşadar, dragii de ei, percep de mici minciuna ca pe un dat fiinţial, un mijloc ideal de afirmare; o acceptă tacit, o promovează mai apoi când cresc şi totul merge strună. Dar spre ce?
Eu vreau să aruncăm toate tâmpeniile astea inventate fără logică, la un mare coş de gunoi şi să căutăm simboluri reale, adevărate, doar acelea duc undeva.
Ne e frică să ieşim din zona de confort, să gândim, să acţionăm, primim totul pe tavă ca nişte cobai fără creier.
 ”Cineva” destul de ”isteț” a preluat acest context importat, cu iz comercial, iar noi ne supunem resemnaţi, ba mai mult, îi ”prostim” conștient şi pe copii cu astfel de elucubraţii.
Greșim. De la copiii  învățăm cel mai mult, ei nu au mintea alterată...încă. De la ei au venit întrebările care m-au adus aici: ”Ce legătură are iepurașul ăsta cu Hristos?” ”Unde era el la Invierea Domnului?” 
Și atunci vă întreb simplu:
De ce nu i se păstrează calitatea de simbol al primăverii și i se atribuie rolul fals ”de Paște”?
De ce avem nevoie de motive să fim buni unii cu alții, motive false să ne facem surprize sau cadouri?
E vital să ne păstrăm identitatea ca neam, altfel vom fi desigur mai ușor de condus și vom avea mai puține de spus.
Multe tradiții păgâne au fost asociate în mod armonios cu creștinismul, căpătând în timp conotații simbolice, dar nu e și cazul acestui iepuraș. Acesta este un fals, un impostor.
Așadar, vreau şi eu să cunosc iepuraşul asta ”isteţ” sau poate doar manipulat de era materială în care trăim, să-l iau frumuşel de urechi şi să-l trimit în lumea lui, acolo în pădure, unde să revină la culoarea lui iniţială, să se trezească şi să îşi dea seama că nu are nici o legătură cu sărbătoarea noastră creştină şi că doar adulţii susțin  povestea lui stupidă fără pic de coerenţă, deoarece... copii nu au crezut în ea, niciodată.

ALBASTRU  SENS


Unii, au curaj să urce sus la cer şi dus - întors,
Căutând un sens albastru, unui trai fără folos.
În aceia fericirea, cu prisos o vei găsi,
Chiar de mâine tot potopul peste dânşii va veni.

Iar acei, care în viaţă simt, trăiesc, doar "trebuit",
Vor închide orizonturi, te vor duce spre sfârşit,
Căci pe dânşii, suferinţa, i-a victimizat, frustrând,
Egoist trăiesc iubirea, vise-n tine limitând.
 
 Către cine să te-alături şi să îţi croieşti un drum?
Către sensul cel albastru, care pare doar un fum?...
Sau mai bine lâng-aceia, raţionând a "trebui",
Prea...gândind în resemnare, fără vis, făr ' a simţi?

Azi de vise îţi e teamă, doar din vis nu te hrăneşti,
Uiţi să lupţi, te uiţi pe tine, adormit în realităţi,
Pe motivul clar şi logic că iubirea nu există,
Doar trăieşti ce ai..iar restul... prostie  idealistă.

E alegerea pe care, tu o faci şi-ţi eşti dator
Să şi simţi, mai înainte să îţi faci un viitor;
Viitorul nu e astăzi, chiar  în vis îl vei găsi,
Păcălit de relevanţe, doar îngust mai poţi trăi.

Ce e sigur, previzibil, ca un fum se va topi,
Scrum lăsând la tine-n suflet, nu vei mai putea simţi,
Iar o viaţă " nesimţită", de-ţi doreşti tu a avea,
Vei trăi pe sfert şi sigur, vei fi doar ... altcineva.

Un om mic şi fără visuri, ai să laşi în urmă scrum,
Păcălit de certitudini, ai ales greşit un drum,
Nu te poţi întoarce-n suflet, însăşi  tu l-ai părăsit,
E un drum fără scăpare, crezi că singur l-ai dorit.

 Doar simţirea te  ridică, chiar de frica e în gând,
Ea te faci mai puternic şi te-nalţă din pământ,
Ea pe noi ne face oameni, chiar de uneori greşim,
Fără ea suntem  doar  nimeni, efemer trăind, ... murim.

aprilie 2013

Ce poate face psihologia?  sau... mai bine 
" Cine sapă groapa altuia" se ridică ori "cade singur în ea"?  

    Nu e un tratat de psihologie, nu vă speriaţi, dar cine e interesat de tehnici psihologice folosite în "arta" manipulării şi are timp să citească, poate se regăseşte în cele descrise mai jos. Ţin să precizez că e un exemplu de "să nu faceţi" pentru simplul motiv că şi cei din jurul vostru deşi vă puteţi folosi  de ei, sunt oameni ca şi voi, iar mai devreme sau mai târziu toate se întorc, chiar dacă nu credeţi în Dumnezeu, e cât se poate de clar şi demonstrat că există ceva mai presus de noi care generează un echilibru universal.
      Psihologia e o ştiinţă recunoscută, care mai nou, se joacă cu minţile şi vieţile oamenilor, însă pentru a ajunge să funcţioneze ca şi mecanism, trebuie să ajungă întâi la sufletul lor, aşa îşi  poate atinge mai bine scopul. Fără atingerea acelei zone sensibile şi vulnerabile, raţiunea se trezeşte treptat, din când în când,  farsa este demascată mai devreme sau mai târziu ,  iar scopul real e  identificat.

     Nu întotdeauna este aşa, apreciez psihologia ca ştiinţă,  ea poate salva vieţi şi ajuta pe mulţi să se înţeleagă, însă nu-i pot înţelege pe cei care o folosesc drept "manevră". Acei oameni au doar conştiinţa propriului "eu",  Dumnezeu nu este în ei, pentru că nu are loc acolo de alt dumnez"EU".  Ei sunt dumnezeul lor şi mai au unul de ochii lumii, în exterior, folosit pentru a sensibiliza. Acesta are înfăţişarea lui   Hristos, trăieşte se pare în Biserica Lui,  dar  nu are nici o legătură cu  Dumnezeu Cel  Adevărat, irelevant dealtfel prin tot ce a făcut, pentru că e cam "fraier" şi iubeşte pe toată lumea. Hristosul lor s-a răstignit probabil numai pentru ei,  în lumea lor perfectă,  le permite să judece, să răstălmăcească tot în interesul lor, să se creadă superiori, să condamne  pe ceilalţi,  redirecţionând atenţia astfel de la propriile acţiuni .

   E o nebunie ce spun eu aici? Nu, e o realitate, de aceea, paradoxal, tocmai nebunii, psihopaţii sau cei cu probleme la nivel mental, sunt cei mai buni psihologi, iar asta spune chiar psihologia.
    Cum e posibil? Pentru că ei chiar trăiesc, experimentează, ceea ce alţii doar analizează,  reuşind  să se camufleze perfect, să  îşi ascundă reacţiile, gesturile, mâinile, să te mintă cu puterea adevărului, să se reinventeze, să sufere atât de sfâşietor încât să îţi rupă  inima, influenţând subtil convingerile şi părerile tale. Telenovelele sunt nişte “abureli” pe lângă realităţile trăite de aceşti manipulatori ce pot crea  în acelaşi timp senzaţia de victimă neajutorată, pe care  nu o poţi abandona, cât şi pe cea de om  puternic, care a trecut în viaţă prin multe şi  te poate ajuta, adică exact omul de care ai nevoie. De acest om va incepe să depindă sufletul tău, încet, încet.
     Manipulatorul te joacă, iar câteodată aproape te prinzi, te simţi constrâns tocmai de limitele deja acceptate sau induse ca fiind ale tale. Nu te înşela, nu poţi şi câştiga pentru că abil, voit, el poate  scoate ce e mai rău din tine, te transformă într-un om rău, dar şi asta se întâmplă cu un scop: te vei simţi vinovat şi te vei strădui şi mai mult să-i  împlineşti cerinţele pentru a-i reintra. Nu uita că trecutul lor nu are nici o legătură cu tine, nu eşti tu vinovat  de ce li s-a întâmplat şi totuşi deja au compasiunea, încrederea, sprijinul tău necondiţionat. E doar primul pas.
   Se formează astfel o dependenţă din care doar  adevărul te mai poate scoate, dacă vei avea puterea să deschizi în timp util ochii minţii, să te detaşezi şi să raţionezi singur. Cu cât vei sta mai mult prins în plasa asta, deşi vei avea certitudinea că te poţi desprinde oricând, că eşti liber şi nu depinzi de nimeni şi de nimic, nu o vei mai putea face. E o strategie eficientă, dependenţele se vor înmulţi treptat, anulându-ţi voinţa. E ca legătura cu  orice viciu: de mâine o să pot, de  anul viitor, peste 2, 3 ani ... până atunci nu mor, am timp, am totul sub control,  la.... pastele cailor de fapt.

    Până nu se întâmplă ceva rău de tot sau care să te trezească, nu ai să poţi să te rupi, dependenţa sufletească e la fel ca celelalte, te posedă şi îţi dă impresia că tu decizi, ba chiar  e mai puternică pentru că în spatele ei se află mintea diabolică a unui om, care se hrăneşte cu sufletul tău, controlându-l.

    Experţii psihologiei trăite, nu  teoretizate, în pofida faptului că nu sunt întregi la minte, sunt greu de învins, pentru ca au lumea lor, valorile lor, adevărul lor, deontologia lor, cercul  acela închis şi deştept unde te simţi privilegiat că ai intrat. Doar acolo te simţi în siguranţă, acolo eşti valorizat, devii nesigur pe tine înafara acestui cerc vicios.Cine nu e de acord cu ei, e prost, e clar împotriva şi le vrea răul. 

Aceştia, ca victime, trebuie apăraţi, convingerile lor promovate pentru că sunt exemplare, vezi bine...oameni încercaţi şi realizaţi. Ca şi cunoscători puternici cu experienţă de viaţă, pe de altă parte, iţi oferă chiar ei, indus, instrumentele cu care trebuie să-i aperi şi pe care crezi că le-ai găsit tu. Desigur, ei ştiu mai bine decât tine, dar surpriză: nu te raportezi la experienţele tale, ci ale altcuiva şi în felul asta hotărăşti. Să fie oare corect? De fapt o să ajungi atât de nesigur şi confuz încât nu vei mai şti ce vrei, nu vei avea curajul decât să "asculţi" cuminte  şi să devii încet o marionetă. Garanţiile oferite de experienţa mentorului tău sunt mai bune decât lipsa de certitudine a ta, ca om independent.
  Tu eşti în acelaşi timp valorizat, chiar linguşit şi supraevaluat, luând drept afront orice remarcă sinceră, motiv în plus să nu mai asculţi decât pe cel care te face să te simţi bine în pielea ta.Te simţi important, puternic, crezi că faci ce e bine,  ce trebuie, chiar dacă te lupţi cu toată lumea. Atât timp cât nu te rupi şi nu ieşi din cercul acela, nu ai o privire de ansamblu şi nu te raportezi decât la realitatea deformată şi individualistă cu care ai fost hrănit .  Piedicile, paradoxal, nu te trezesc, ci te fac  şi mai hotărât,  nu contează ca îţi negi pasiunile, sentimentele, nimic nu mai contează  pentru că tu de fapt deja nu mai raţionezi obiectiv, independent, ci indus, ai deja alte valori, alte priorităţi.
      Ţineţi minte, raţiunea întotdeauna aşteaptă şi analizează, nu se grăbeşte să ia decizii.  În tine încă există o frică lăuntrică, care nu ştii de unde vine, frica ce ar putea să te trezească, dar te ţine acolo, pentru că tu îi găseşti deja altă explicaţie. Din frica firească a sentimentului că te anulezi ca persoană şi îţi supui voinţa altcuiva se transformă în frica de a părăsi acest context, pentru că înafara lui nu mai vezi nimic. Ignoranţa te face mai nou  să te simţi în siguranţa.

     Astfel de oameni au conceput  în istorie intrigi, au condus ţări şi familii;  îi recunoaştem în cei de lângă noi care au şi caută să aibă  ceva de câştigat, deşi par oameni buni; nu ştim să fi făcut  rău cuiva, pentru că răul din suflet nu se vede, dar nici ceva bun pentru alţii nu fac, fără un scop. Nici  tu nu vezi răul acela, nu e palpabil, deşi îl trăieşti, pentru că l-ai acceptat deja, aşadar, implicit pe tine te vei învinui când va ieşi rău.
     Ciudat, dar oamenii aceştia  subtili în manipulare, par  buni, iubitori, deschişi, superiori şi evoluaţi, fără să se fi deschis de fapt în faţa ta, pentru că tu nu ştii despre ei decât atât cât ai fost  lăsat să ştii, mai mult nici nu ţi s-a părut  normal să afli de fapt, nici nu îndrăzneşti să întrebi un om atât de extraordinar. Cumpărându-ţi încrederea cu trucuri atât de ieftine, ai uitat că de fapt încrederea se câştigă, nu se subînţelege, iar atât timp cât nu cunoşti un om din experienţe comune,  nu poţi avea încredere pur şi simplu.
Alt pas interesant... ţi se sugerează ideea că tot ce faci trebuie să fie întâi pentru tine, ca să nu mai accepţi alte influenţe din exterior. Ce păcăleală eficientă, nu e pentru tine, e alt interes deasupra intereselor tale. Nu crezi, desigur...dar uită-te în urmă...ce ai făcut de fapt exclusiv pentru tine, independent de noul tău mentor sau protejat? (pentru că poate lua oricare din formele astea sau chiar pe amandouă, dacă e nevoie).
Par extraordinari, par că te luminează, par multe, dar nu sunt. Aceşti oameni deşi aparent deosebiţi,  nu au şi rămas în istorie însă, pentru că adevărul real  nu e  adevărul "lor", e unul general, care îi cuprinde şi pe cei din jur, "ăia" proşti sau senili, care nu fac parte din lumea asta perfectă,  iar acel Adevăr Adevărat iese la suprafaţă  mai devreme sau mai târziu. 

     Practicanţii  psihologiei egoiste predică dragostea de sine şi egoismul ca pe nişte realităţi şi soluţii unice, sunt însă nişte impostori care nu te  ajută, nu te susţin, deşi dau  tot timpul impresia că fac asta; se ajută pe ei, au mereu un interes care nu e evident, au un scop ascuns pe care tu nu ai cum să îl  vezi pentru că atenţia ta e distribuită în alte direcţii, aparent bune pentru tine. Chiar şi atunci când realizezi ai făcut mai mult pentru ei decât pentru tine, eşti repede "adormit" de ideea că a fost alegerea şi hotărârea ta. Păi cum să hotărăşti tu mai degrabă binele altuia înaintea binelui tău şi să ai pretenţia că ce faci e în primul rând pentru tine ?
 Aceste " fenomene" psihologice nu au nevoie de inteligenţă pentru a crea iluzii, atât timp cât ştiu să se joace cu sufletul. Ei generează lesne în ceilalţi compasiune, empatie, le ating "coarda sensibilă", pentru că  aşa, un om devine vulnerabil şi uşor de manipulat, iar manipularea nu e deşteaptă, e josnică, e inumană, trebuie să te păcăleşti şi pe tine câteodată pentru a obţine ce vrei de la ceilalţi, cu orice preţ. În stadiul vulnerabilităţii afective, de cele mai multe ori după o suferinţă , oricine se deschide prea uşor, ajunge să dea " la schimb" trăiri şi sentimente, dar nu observă că poate fi   influenţat, anulat treptat ca identitate, astfel încât să se îndoiască de propriile convingeri şi să devină slab.
    Atunci când e nesigur, incert, confuz, tocmai pentru că e sincer şi are nevoie de confirmări,  i se pot induce sentimente , reacţii, decizii care devin ale lui. 

      Interesant e că noua senzaţie de siguranţă dată de faptul ca ai soluţii, te  face să crezi ca  tu ai hotărât. 

Cum poţi să crezi că cine predică şi practică dragostea de sine,  se dă pe el la o parte  şi te ajută pe tine, eventual  îşi dedică timp să te sprijine? Cine nu face dezinteresat nimic pentru ceilalţi, face tocmai pentru tine?  Ei, vezi, deja te simţi important şi .... dator, te legi treptat şi nu vei mai avea puterea să hotărăşti singur, pentru că e firesc să ţii cont de cel care te-a sprijinit...dezinteresat??. Ha,ha,  păi uite interesul: acum hotărăşti doar în funcţie de acea persoană, nu vei mai asculta de nimeni altcineva, simplu. Tactica asta necesită multă răbdare, dar funcţionează întotdeauna.

    Oamenii aceştia sunt realmente periculoşi cu toate că   îţi creează un sentiment   de  încredere, de siguranţă şi ajungi să fii convins că spusele lor nu trebuie şi nu pot fi puse la îndoială indiferent de situaţie. Ajungi să te îndoieşti de tine, dar de ei niciodată, să te condamni pe tine, dar pe ei să nu îndrăzneşti .  Lăsând impresia ca nu ei, ci  cei din jur au complexe , frustrări şi probleme, redirecţionează  cu mult tact, atenţia ta spre exterior, te orbesc practic. Dacă observă că   te-ai trezit şi nu te mai pot adormi la loc, devin capabili de orice, ameninţările sunt subtile şi te fac pe tine singurul vinovat şi responsabil. Ai pe undeva un sentiment de frică în tine şi nu ştii de unde, frica aceea ar trebui să te trezească, din aşa dependenţe nu se poate ieşi oricum şi nici zâmbind.
  În  oameni egoişti nu există compasiune reală, nu există iubire decât pentru sine, nu există iertare, decât dacă e şi un interes acolo. În ei e un dumnezeu fals... adică EU în care şi tu ai început să  crezi mai mult decât în tine, de care asculţi şi la care te raportezi pentru că te posedă şi te conduce deja. E pe undeva un sentiment de frică în tine şi nu ştii de unde, frica aceea ar trebui să te trezească, din aşa dependenţe nu se poate ieşi zâmbind.
Nu te poţi îndoi de tine şi de alţii, nu, e o reacţie clar indusă, e un fals. 

Iluminaţii aceştia au lumină doar pentru sine, căci pe cei din jur îi întunecă,  mint atât de bine, încât mai întâi se mint pe sine, critică, sunt imprevizibili, meschini, se gândesc doar la binele lor, raportează tot la valorile şi priorităţile "lor", crezând astfel cu tărie în propria lor " religie". 

Astfel vei deveni şi tu dacă te laşi manipulat, dacă te deschizi şi te dăruieşti fără discernământ şi nu ai răbdare să  aştepti, să cunoşti oamenii după faptele lor. Crezând prea mult în tine, având pretenţia că ştii şi cunoşti oamenii, rişti  să devii vulnerabil, departe de ce eşti tu cu adevărat şi de drumul tău. Inconştient, urmezi un drum trasat de altcineva, devii legat şi dependent, crezându-te liber. 

      Mare grijă, s-ar putea să ajungi să crezi şi tu în religia asta exclusivită, să ajungi să faci lucruri la care nici tu nu te aştepţi sau în loc viaţa să scoată din tine ce e mai bun şi să creşti,  să dezvăluie ce poate fi mai rău şi să te  rătăceşti. 

Şi încă ceva... de oamenii aceştia când te trezeşti  chiar îţi este frică, o frică inexplicabilă, pentru că deşi nu au poate o putere reală socială sau financiară, au avut puterea să îţi prostească mintea, păcălindu-ţi sufletul, să te facă să nu te mai cunoşti şi să devii slab, să te simţi vinovat dacă ieşi din "cerc", dacă părăseşti valorile adoptate; de oamenii aceştia chiar trebuie să fugi, nu să te lupţi cu ei, pentru că niciodată nu vei câştiga. Nu ai ce câştiga de fapt, în lumea lor vor avea tot timpul dreptate, chiar şi atunci când vor fi de acord cu tine, va fi pentru că urmăresc ceva. Fiecare minut petrecut lângă ei te îndepărtează mai mult de tine şi te transformă în ce se vrea de la tine, acel aluat bun de modelat în mâinile unui dumnezeu şi creator care pare sincer, care trebuie şi merită  iubit, dar care de fapt e puternic pentru că te controlează  şi tu nu ştii.
Şi apoi, cine se iubeşte pe sine mai întâi de toate, cine promovează ideologia asta şi te face şi pe tine să crezi la fel, nu te amăgi inutil, nu  are loc în inima lui de iubire pentru nimeni, EU ocupă tot spaţiul disponibil.a

Concluzii : 

1.  Aproape de Dumnezeu cel Adevărat şi de rostul tău pe pământ nu te aduce suferinţă pe care singur ţi-o generezi iresponsabil, nepreţuind frumuseţea propriului suflet şi dându-l  "cadou" sau "la schimb", cui îl poate folosi. E o datorie a ta să cercetezi, ca apoi să crezi când e vorba de oameni, credinţa necondiţionată se oferă numai lui Dumnezeu.

2. Nu face greşeala să te "deschizi" în faţa unor oameni "noi" şi interesanţi, pe care nu-i cunoşti, din empatie sau poate chiar din dorinţa de a-i impresiona, îţi oferi astfel sufletul pe tavă şi rişti să nu îl mai regăseşti niciodată întreg. 

3. Oamenii se cunosc după  faptele lor,  nu după  ce spun ei despre  sine, după  constanţa în reacţii şi convingeri, nu după   schimbarea atitudinii  în funcţie de reacţiile tale.

4. Sufletul  se cunoaşte în timp, nu e de “share-at” pe facebook sau la primele întâlniri, nici nu se descifrează atât de simplu ca un meniu de telefonie mobilă. Este cheia spre tine, spre  ceilalţi şi e o taină, de aceia părinţii, fraţii, prietenii adevăraţi, cei care te sprijină şi te ajută  cu adevărat, se vor descoperi  ţie, treptat . 5.Mărturisirile aşezate la baza relaţiei cu orice om "nou" din viaţa ta, te fac  atât de vulnerabil, uşor de folosit, încât  într-o bună zi nu vei mai şti cine eşti, ce vrei de la viaţă, vei deveni dependent faţă de cel care se joacă cum vrea cu sufletul tau, te vei simţi slab şi neîmplinit  fără el, în funcţie de acela vei lua toate deciziile  şi culmea, vei fi convins că sunt ale tale. Odată ce ai pierdut cheia aceasta nu eşti decât un roboţel ce se crede autonom, dar a cărui telecomandă o deţine altcineva.

Eu vorbesc mult şi "mă învârt" cum ar zice cineva apropiat mie, in jurul unui subiect, pentru că nu mă pricep să spun  multe în puţin, să condensez esenţialul în idei scurte şi concise.  Sunt om,  greşesc, căci orice om poate gresi,  dar cuvintele acestea nu pot greşi, ele aparţin lui Dumnezeu:

“Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi."

Nu vă daţi aşadar sufletul nimănui, sufletul tău nu te minte şi doar prin el chiar dacă greşeşti te poţi înălţa, nu o să îl puteţi lua înapoi şi riscaţi să nu vă mai ridicaţi din groapa pe care cineva pentru a se ridica, a avut grijă să v-o sape.