AJUTĂ-NE DOAMNE !


Am plâns,dar  lacrima e ca pământul ud şi gol.
Ce rod să am, de nu am pus grăuntele iubirii şi credinţa
În cei de lângă mine, gând bun şi ajutor,
Să îl stropesc mereu iubind cu fapta ?

Noi am crescut,dar Doamne, lânga Tine
Nici mici nu ne găsim,precum am fost,
Mereu am alergat după perfecţiune, ce fals
Şi trist ne-am definit,fără de rost.

O singură poruncă, dat-ai Doamne:
Să ne iubim. Ar fi de-ajuns să fim
Iar oamenii făcuţi de Tine,
Dar nici măcar atât nu reuşim.

Noi am răstălmăcit precum am vrut Cuvântul,
Şi l-am lucrat în fiecare,mutilat,
Ne credem  liberi, dar ne duce vântul.
Ce trist de Tine, Doamne am uitat!

Şi ce-i acum iubirea fără Tine, Doamne?
Cum poţi iubi un om,dacă pe Dumnezeu
Îl poţi uita în fiecare zi şi îţi aduci aminte
De El,plângând, doar când îţi este greu?

Tu, blând eşti Doamne,veşnic iartă
Păcatul minţii, prin care te uităm,
Nu ne lăsa departe de Tine şi ne-ndreaptă,
Ajută-ne să Te găsim prin noi, pe Tine, Doamne
Singurul nostru Tată, Dumnezeu!


iunie 2005