FINAL DE GÂND

Mă trezesc pustie,
asemeni unei halte părăsite
pe harta României reci şi sumbre.

Mă identific cu mizeria din ea,
mi-au crescut bălării în mine
şi nu mai reuşesc să mă descâlcesc.

Mă sufoc înăuntrul meu,
aş fugi, vreau să ţip şi să  ies,
dar am nevoie de o mână...

O mână întinsă care să îmi confirme
că halta asta deşi e părăsită,
totuşi există.

Dar nu întrezăresc nici un semn,
nici un pas, nici o umbră,
nici o mână, nici un tren.

Am să îndes atunci în mine
mormanele de trecut,
transpuse în negrija ruinei,

Şi am să transform lipsa
aerului vital
într-un mod anaerob de a trăi.

martie 2012