NE TOAMNĂ

"E ciudat să vezi oameni trecând, ţipând, să vezi frunze ruginii culese parcă din tablourile lui Luchian, ce cad din copacii aproape dezbrăcaţi, să simţi adierea vântului, care trece pe lângă noi şi nu ne bagă în seamă, iar tu să stai împietrit, înconjurat de toate imaginile astea şi să nu simţi nimic, ca şi cum lumea toată ar fi adormită, iar din toate astea auzi un singur glas, simţi şi vezi un singur om..."



Ne    Toamnă


Toamnă fără frunze lipite de suflet,
fără adiere de vânt şi fără alin.
Moarte făţişă în culori vii.
Un necântec pentru inima ascunsă în pumn
şi aruncată vremelnic în spatele raţiunii.

Nu îmi mai doresc iarna.
E frig de atunci şi până atunci o să fie
nu de trei,
ci de patru ori...mai frig.
Cu fiecare pas, cu fiecare om,
departe.
Mi-am amanetat zâmbetul
în parodia cuvintelor.

Aici, în toamna mea pictată cu lacrimi,
am să fiu,
până când
totul va fi din nou
Lumină.