Calea nedorită

Când tristețea te pătrunde și în lacrimi te cunoști,
Chipul nu-ți mai este mândru, în durere vezi și crești,
Ce-i frumos e doar  sclipire, ce-ai visat nu a mai fost,
Iar perfecțiunea falsă e dorință fără rost....

Suferința este calea către drumul cel ascuns,
 Ce în suflet ți se naște și îți este de ajuns
Să privești clar în lumină și să vezi, nu să ghicești,
Cine pe această lume nu-ți închipui, ci chiar ești.

Așadar, deschide ochii, vezi și calea asta tristă,
Fără să-i cunoști durerea, alinare nu există,
Tot fugind de suferință vei păși pe lângă drum
Și din palida-ți ființă...va rămâne-n urmă, scrum.