Ce poate face psihologia?  sau... mai bine 
" Cine sapă groapa altuia" se ridică ori "cade singur în ea"?  

    Nu e un tratat de psihologie, nu vă speriaţi, dar cine e interesat de tehnici psihologice folosite în "arta" manipulării şi are timp să citească, poate se regăseşte în cele descrise mai jos. Ţin să precizez că e un exemplu de "să nu faceţi" pentru simplul motiv că şi cei din jurul vostru deşi vă puteţi folosi  de ei, sunt oameni ca şi voi, iar mai devreme sau mai târziu toate se întorc, chiar dacă nu credeţi în Dumnezeu, e cât se poate de clar şi demonstrat că există ceva mai presus de noi care generează un echilibru universal.
      Psihologia e o ştiinţă recunoscută, care mai nou, se joacă cu minţile şi vieţile oamenilor, însă pentru a ajunge să funcţioneze ca şi mecanism, trebuie să ajungă întâi la sufletul lor, aşa îşi  poate atinge mai bine scopul. Fără atingerea acelei zone sensibile şi vulnerabile, raţiunea se trezeşte treptat, din când în când,  farsa este demascată mai devreme sau mai târziu ,  iar scopul real e  identificat.

     Nu întotdeauna este aşa, apreciez psihologia ca ştiinţă,  ea poate salva vieţi şi ajuta pe mulţi să se înţeleagă, însă nu-i pot înţelege pe cei care o folosesc drept "manevră". Acei oameni au doar conştiinţa propriului "eu",  Dumnezeu nu este în ei, pentru că nu are loc acolo de alt dumnez"EU".  Ei sunt dumnezeul lor şi mai au unul de ochii lumii, în exterior, folosit pentru a sensibiliza. Acesta are înfăţişarea lui   Hristos, trăieşte se pare în Biserica Lui,  dar  nu are nici o legătură cu  Dumnezeu Cel  Adevărat, irelevant dealtfel prin tot ce a făcut, pentru că e cam "fraier" şi iubeşte pe toată lumea. Hristosul lor s-a răstignit probabil numai pentru ei,  în lumea lor perfectă,  le permite să judece, să răstălmăcească tot în interesul lor, să se creadă superiori, să condamne  pe ceilalţi,  redirecţionând atenţia astfel de la propriile acţiuni .

   E o nebunie ce spun eu aici? Nu, e o realitate, de aceea, paradoxal, tocmai nebunii, psihopaţii sau cei cu probleme la nivel mental, sunt cei mai buni psihologi, iar asta spune chiar psihologia.
    Cum e posibil? Pentru că ei chiar trăiesc, experimentează, ceea ce alţii doar analizează,  reuşind  să se camufleze perfect, să  îşi ascundă reacţiile, gesturile, mâinile, să te mintă cu puterea adevărului, să se reinventeze, să sufere atât de sfâşietor încât să îţi rupă  inima, influenţând subtil convingerile şi părerile tale. Telenovelele sunt nişte “abureli” pe lângă realităţile trăite de aceşti manipulatori ce pot crea  în acelaşi timp senzaţia de victimă neajutorată, pe care  nu o poţi abandona, cât şi pe cea de om  puternic, care a trecut în viaţă prin multe şi  te poate ajuta, adică exact omul de care ai nevoie. De acest om va incepe să depindă sufletul tău, încet, încet.
     Manipulatorul te joacă, iar câteodată aproape te prinzi, te simţi constrâns tocmai de limitele deja acceptate sau induse ca fiind ale tale. Nu te înşela, nu poţi şi câştiga pentru că abil, voit, el poate  scoate ce e mai rău din tine, te transformă într-un om rău, dar şi asta se întâmplă cu un scop: te vei simţi vinovat şi te vei strădui şi mai mult să-i  împlineşti cerinţele pentru a-i reintra. Nu uita că trecutul lor nu are nici o legătură cu tine, nu eşti tu vinovat  de ce li s-a întâmplat şi totuşi deja au compasiunea, încrederea, sprijinul tău necondiţionat. E doar primul pas.
   Se formează astfel o dependenţă din care doar  adevărul te mai poate scoate, dacă vei avea puterea să deschizi în timp util ochii minţii, să te detaşezi şi să raţionezi singur. Cu cât vei sta mai mult prins în plasa asta, deşi vei avea certitudinea că te poţi desprinde oricând, că eşti liber şi nu depinzi de nimeni şi de nimic, nu o vei mai putea face. E o strategie eficientă, dependenţele se vor înmulţi treptat, anulându-ţi voinţa. E ca legătura cu  orice viciu: de mâine o să pot, de  anul viitor, peste 2, 3 ani ... până atunci nu mor, am timp, am totul sub control,  la.... pastele cailor de fapt.

    Până nu se întâmplă ceva rău de tot sau care să te trezească, nu ai să poţi să te rupi, dependenţa sufletească e la fel ca celelalte, te posedă şi îţi dă impresia că tu decizi, ba chiar  e mai puternică pentru că în spatele ei se află mintea diabolică a unui om, care se hrăneşte cu sufletul tău, controlându-l.

    Experţii psihologiei trăite, nu  teoretizate, în pofida faptului că nu sunt întregi la minte, sunt greu de învins, pentru ca au lumea lor, valorile lor, adevărul lor, deontologia lor, cercul  acela închis şi deştept unde te simţi privilegiat că ai intrat. Doar acolo te simţi în siguranţă, acolo eşti valorizat, devii nesigur pe tine înafara acestui cerc vicios.Cine nu e de acord cu ei, e prost, e clar împotriva şi le vrea răul. 

Aceştia, ca victime, trebuie apăraţi, convingerile lor promovate pentru că sunt exemplare, vezi bine...oameni încercaţi şi realizaţi. Ca şi cunoscători puternici cu experienţă de viaţă, pe de altă parte, iţi oferă chiar ei, indus, instrumentele cu care trebuie să-i aperi şi pe care crezi că le-ai găsit tu. Desigur, ei ştiu mai bine decât tine, dar surpriză: nu te raportezi la experienţele tale, ci ale altcuiva şi în felul asta hotărăşti. Să fie oare corect? De fapt o să ajungi atât de nesigur şi confuz încât nu vei mai şti ce vrei, nu vei avea curajul decât să "asculţi" cuminte  şi să devii încet o marionetă. Garanţiile oferite de experienţa mentorului tău sunt mai bune decât lipsa de certitudine a ta, ca om independent.
  Tu eşti în acelaşi timp valorizat, chiar linguşit şi supraevaluat, luând drept afront orice remarcă sinceră, motiv în plus să nu mai asculţi decât pe cel care te face să te simţi bine în pielea ta.Te simţi important, puternic, crezi că faci ce e bine,  ce trebuie, chiar dacă te lupţi cu toată lumea. Atât timp cât nu te rupi şi nu ieşi din cercul acela, nu ai o privire de ansamblu şi nu te raportezi decât la realitatea deformată şi individualistă cu care ai fost hrănit .  Piedicile, paradoxal, nu te trezesc, ci te fac  şi mai hotărât,  nu contează ca îţi negi pasiunile, sentimentele, nimic nu mai contează  pentru că tu de fapt deja nu mai raţionezi obiectiv, independent, ci indus, ai deja alte valori, alte priorităţi.
      Ţineţi minte, raţiunea întotdeauna aşteaptă şi analizează, nu se grăbeşte să ia decizii.  În tine încă există o frică lăuntrică, care nu ştii de unde vine, frica ce ar putea să te trezească, dar te ţine acolo, pentru că tu îi găseşti deja altă explicaţie. Din frica firească a sentimentului că te anulezi ca persoană şi îţi supui voinţa altcuiva se transformă în frica de a părăsi acest context, pentru că înafara lui nu mai vezi nimic. Ignoranţa te face mai nou  să te simţi în siguranţa.

     Astfel de oameni au conceput  în istorie intrigi, au condus ţări şi familii;  îi recunoaştem în cei de lângă noi care au şi caută să aibă  ceva de câştigat, deşi par oameni buni; nu ştim să fi făcut  rău cuiva, pentru că răul din suflet nu se vede, dar nici ceva bun pentru alţii nu fac, fără un scop. Nici  tu nu vezi răul acela, nu e palpabil, deşi îl trăieşti, pentru că l-ai acceptat deja, aşadar, implicit pe tine te vei învinui când va ieşi rău.
     Ciudat, dar oamenii aceştia  subtili în manipulare, par  buni, iubitori, deschişi, superiori şi evoluaţi, fără să se fi deschis de fapt în faţa ta, pentru că tu nu ştii despre ei decât atât cât ai fost  lăsat să ştii, mai mult nici nu ţi s-a părut  normal să afli de fapt, nici nu îndrăzneşti să întrebi un om atât de extraordinar. Cumpărându-ţi încrederea cu trucuri atât de ieftine, ai uitat că de fapt încrederea se câştigă, nu se subînţelege, iar atât timp cât nu cunoşti un om din experienţe comune,  nu poţi avea încredere pur şi simplu.
Alt pas interesant... ţi se sugerează ideea că tot ce faci trebuie să fie întâi pentru tine, ca să nu mai accepţi alte influenţe din exterior. Ce păcăleală eficientă, nu e pentru tine, e alt interes deasupra intereselor tale. Nu crezi, desigur...dar uită-te în urmă...ce ai făcut de fapt exclusiv pentru tine, independent de noul tău mentor sau protejat? (pentru că poate lua oricare din formele astea sau chiar pe amandouă, dacă e nevoie).
Par extraordinari, par că te luminează, par multe, dar nu sunt. Aceşti oameni deşi aparent deosebiţi,  nu au şi rămas în istorie însă, pentru că adevărul real  nu e  adevărul "lor", e unul general, care îi cuprinde şi pe cei din jur, "ăia" proşti sau senili, care nu fac parte din lumea asta perfectă,  iar acel Adevăr Adevărat iese la suprafaţă  mai devreme sau mai târziu. 

     Practicanţii  psihologiei egoiste predică dragostea de sine şi egoismul ca pe nişte realităţi şi soluţii unice, sunt însă nişte impostori care nu te  ajută, nu te susţin, deşi dau  tot timpul impresia că fac asta; se ajută pe ei, au mereu un interes care nu e evident, au un scop ascuns pe care tu nu ai cum să îl  vezi pentru că atenţia ta e distribuită în alte direcţii, aparent bune pentru tine. Chiar şi atunci când realizezi ai făcut mai mult pentru ei decât pentru tine, eşti repede "adormit" de ideea că a fost alegerea şi hotărârea ta. Păi cum să hotărăşti tu mai degrabă binele altuia înaintea binelui tău şi să ai pretenţia că ce faci e în primul rând pentru tine ?
 Aceste " fenomene" psihologice nu au nevoie de inteligenţă pentru a crea iluzii, atât timp cât ştiu să se joace cu sufletul. Ei generează lesne în ceilalţi compasiune, empatie, le ating "coarda sensibilă", pentru că  aşa, un om devine vulnerabil şi uşor de manipulat, iar manipularea nu e deşteaptă, e josnică, e inumană, trebuie să te păcăleşti şi pe tine câteodată pentru a obţine ce vrei de la ceilalţi, cu orice preţ. În stadiul vulnerabilităţii afective, de cele mai multe ori după o suferinţă , oricine se deschide prea uşor, ajunge să dea " la schimb" trăiri şi sentimente, dar nu observă că poate fi   influenţat, anulat treptat ca identitate, astfel încât să se îndoiască de propriile convingeri şi să devină slab.
    Atunci când e nesigur, incert, confuz, tocmai pentru că e sincer şi are nevoie de confirmări,  i se pot induce sentimente , reacţii, decizii care devin ale lui. 

      Interesant e că noua senzaţie de siguranţă dată de faptul ca ai soluţii, te  face să crezi ca  tu ai hotărât. 

Cum poţi să crezi că cine predică şi practică dragostea de sine,  se dă pe el la o parte  şi te ajută pe tine, eventual  îşi dedică timp să te sprijine? Cine nu face dezinteresat nimic pentru ceilalţi, face tocmai pentru tine?  Ei, vezi, deja te simţi important şi .... dator, te legi treptat şi nu vei mai avea puterea să hotărăşti singur, pentru că e firesc să ţii cont de cel care te-a sprijinit...dezinteresat??. Ha,ha,  păi uite interesul: acum hotărăşti doar în funcţie de acea persoană, nu vei mai asculta de nimeni altcineva, simplu. Tactica asta necesită multă răbdare, dar funcţionează întotdeauna.

    Oamenii aceştia sunt realmente periculoşi cu toate că   îţi creează un sentiment   de  încredere, de siguranţă şi ajungi să fii convins că spusele lor nu trebuie şi nu pot fi puse la îndoială indiferent de situaţie. Ajungi să te îndoieşti de tine, dar de ei niciodată, să te condamni pe tine, dar pe ei să nu îndrăzneşti .  Lăsând impresia ca nu ei, ci  cei din jur au complexe , frustrări şi probleme, redirecţionează  cu mult tact, atenţia ta spre exterior, te orbesc practic. Dacă observă că   te-ai trezit şi nu te mai pot adormi la loc, devin capabili de orice, ameninţările sunt subtile şi te fac pe tine singurul vinovat şi responsabil. Ai pe undeva un sentiment de frică în tine şi nu ştii de unde, frica aceea ar trebui să te trezească, din aşa dependenţe nu se poate ieşi oricum şi nici zâmbind.
  În  oameni egoişti nu există compasiune reală, nu există iubire decât pentru sine, nu există iertare, decât dacă e şi un interes acolo. În ei e un dumnezeu fals... adică EU în care şi tu ai început să  crezi mai mult decât în tine, de care asculţi şi la care te raportezi pentru că te posedă şi te conduce deja. E pe undeva un sentiment de frică în tine şi nu ştii de unde, frica aceea ar trebui să te trezească, din aşa dependenţe nu se poate ieşi zâmbind.
Nu te poţi îndoi de tine şi de alţii, nu, e o reacţie clar indusă, e un fals. 

Iluminaţii aceştia au lumină doar pentru sine, căci pe cei din jur îi întunecă,  mint atât de bine, încât mai întâi se mint pe sine, critică, sunt imprevizibili, meschini, se gândesc doar la binele lor, raportează tot la valorile şi priorităţile "lor", crezând astfel cu tărie în propria lor " religie". 

Astfel vei deveni şi tu dacă te laşi manipulat, dacă te deschizi şi te dăruieşti fără discernământ şi nu ai răbdare să  aştepti, să cunoşti oamenii după faptele lor. Crezând prea mult în tine, având pretenţia că ştii şi cunoşti oamenii, rişti  să devii vulnerabil, departe de ce eşti tu cu adevărat şi de drumul tău. Inconştient, urmezi un drum trasat de altcineva, devii legat şi dependent, crezându-te liber. 

      Mare grijă, s-ar putea să ajungi să crezi şi tu în religia asta exclusivită, să ajungi să faci lucruri la care nici tu nu te aştepţi sau în loc viaţa să scoată din tine ce e mai bun şi să creşti,  să dezvăluie ce poate fi mai rău şi să te  rătăceşti. 

Şi încă ceva... de oamenii aceştia când te trezeşti  chiar îţi este frică, o frică inexplicabilă, pentru că deşi nu au poate o putere reală socială sau financiară, au avut puterea să îţi prostească mintea, păcălindu-ţi sufletul, să te facă să nu te mai cunoşti şi să devii slab, să te simţi vinovat dacă ieşi din "cerc", dacă părăseşti valorile adoptate; de oamenii aceştia chiar trebuie să fugi, nu să te lupţi cu ei, pentru că niciodată nu vei câştiga. Nu ai ce câştiga de fapt, în lumea lor vor avea tot timpul dreptate, chiar şi atunci când vor fi de acord cu tine, va fi pentru că urmăresc ceva. Fiecare minut petrecut lângă ei te îndepărtează mai mult de tine şi te transformă în ce se vrea de la tine, acel aluat bun de modelat în mâinile unui dumnezeu şi creator care pare sincer, care trebuie şi merită  iubit, dar care de fapt e puternic pentru că te controlează  şi tu nu ştii.
Şi apoi, cine se iubeşte pe sine mai întâi de toate, cine promovează ideologia asta şi te face şi pe tine să crezi la fel, nu te amăgi inutil, nu  are loc în inima lui de iubire pentru nimeni, EU ocupă tot spaţiul disponibil.a

Concluzii : 

1.  Aproape de Dumnezeu cel Adevărat şi de rostul tău pe pământ nu te aduce suferinţă pe care singur ţi-o generezi iresponsabil, nepreţuind frumuseţea propriului suflet şi dându-l  "cadou" sau "la schimb", cui îl poate folosi. E o datorie a ta să cercetezi, ca apoi să crezi când e vorba de oameni, credinţa necondiţionată se oferă numai lui Dumnezeu.

2. Nu face greşeala să te "deschizi" în faţa unor oameni "noi" şi interesanţi, pe care nu-i cunoşti, din empatie sau poate chiar din dorinţa de a-i impresiona, îţi oferi astfel sufletul pe tavă şi rişti să nu îl mai regăseşti niciodată întreg. 

3. Oamenii se cunosc după  faptele lor,  nu după  ce spun ei despre  sine, după  constanţa în reacţii şi convingeri, nu după   schimbarea atitudinii  în funcţie de reacţiile tale.

4. Sufletul  se cunoaşte în timp, nu e de “share-at” pe facebook sau la primele întâlniri, nici nu se descifrează atât de simplu ca un meniu de telefonie mobilă. Este cheia spre tine, spre  ceilalţi şi e o taină, de aceia părinţii, fraţii, prietenii adevăraţi, cei care te sprijină şi te ajută  cu adevărat, se vor descoperi  ţie, treptat . 5.Mărturisirile aşezate la baza relaţiei cu orice om "nou" din viaţa ta, te fac  atât de vulnerabil, uşor de folosit, încât  într-o bună zi nu vei mai şti cine eşti, ce vrei de la viaţă, vei deveni dependent faţă de cel care se joacă cum vrea cu sufletul tau, te vei simţi slab şi neîmplinit  fără el, în funcţie de acela vei lua toate deciziile  şi culmea, vei fi convins că sunt ale tale. Odată ce ai pierdut cheia aceasta nu eşti decât un roboţel ce se crede autonom, dar a cărui telecomandă o deţine altcineva.

Eu vorbesc mult şi "mă învârt" cum ar zice cineva apropiat mie, in jurul unui subiect, pentru că nu mă pricep să spun  multe în puţin, să condensez esenţialul în idei scurte şi concise.  Sunt om,  greşesc, căci orice om poate gresi,  dar cuvintele acestea nu pot greşi, ele aparţin lui Dumnezeu:

“Nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi."

Nu vă daţi aşadar sufletul nimănui, sufletul tău nu te minte şi doar prin el chiar dacă greşeşti te poţi înălţa, nu o să îl puteţi lua înapoi şi riscaţi să nu vă mai ridicaţi din groapa pe care cineva pentru a se ridica, a avut grijă să v-o sape.