Azi e doar o zi a vieții mele,
Azi era și ieri, este și mâine.
Prea puțini mai văd pe cer și stele,
Vom ajunge azi
și mâine...unde?
Ajutor spre mine nu
trezește,
Gândul ce în sine singur crește.
Am sperat în ”mâine” fără azi,
Nu poți prinde visul făr’ să cazi.
Azi a fost târziu și ”încă” nu mai este,
Pentru mulți din toate, tristă-i, o poveste.
Rătăcim stâlcit, sperând de azi ”pe mâine”,
Doar cu vise mici, trăim precum un câine.
Azi este esența și nu mâine,
Ieri e
înțelesul, nu viața de câine,
Voi trezi în mine adevărul adormit,
Pentru mine
”mâine”, s-a sfârșit.
Viitorul nu e
azi și de fapt ”mâine” nu există,
Azi , aici, găsești răspunsul așteptat din listă,
Nu există nici un viitor fără prezent simțit,
Doar mințind, poți spune că iubești... ce n-ai
iubit.
Încăpățânarea fără suflet nu e o virtute,
Rătăcești străin în zbuciumul voinței mute,
Fără viitor, ești un robot, hrănit cu pâine,
Și rămâi cu tine, ieri, uitând de azi... "pe mâine".
Poezia ne face pe toţi să ne gândim că putem fi mai buni...azi, în nici un caz "pe mâine". Ştefan - Dragoş, încântat că vă poate citi şi asculta!
RăspundețiȘtergereCu drag, Ștefan. Pentru unii sau.... din unii, rămâne doar poezia, veșnic azi, pentru mâine, iar când nu voi mai fi, veți avea poate...ce citi.
RăspundețiȘtergereGândul la moarte ne face să fim mai buni, mai poeţi. Haidem să ne punem în faţa adevărului şi să spunem că poezia şi faptele tale bune vor preţui după moartea ta. Azi, mâine? Sunt zile ce mor. Stele arzânde pe al nost' cer. Poezia este veşnică, Dumnezeu ne-a dat poezia în dar unora pentru ca stropul lor de veşnicie să îl dăruiască altora. Am făcut păcat că nu am preţuit darul acesta, iar aproapele meu zăcea aproape mort. Avea nevoie de o faptă bună. Sau de o poezie. Închei aici şi îţi mulţumesc că te miluieşti de un sărac ca mine. Am nevoie de cuvintele tale, zi de zi. Sunt sărac de cuvinte şi de Cuvânt. Nu încetaţi să scrieţi căci vor începe lacrimile mele să te pedepsească că păstrezi darul doar pentu tine.
RăspundețiȘtergereCu drag de blog, Ştefan. Doamne ajută!
”Mâine” nu e nimic Dragoș, atât timp cât ”azi” doar așteptăm să facă alții ce ar trebui să facem noi. Visele și versurile în cazul de față, sunt nuanțe ale sufletului, iar pictorii suntem noi, noi alegem culorile, pensoanele, sau alegem doar să stăm în fața pânzei albe...și să ne imaginăm. Imaginația e sursă de hrană pentru vis, dar nu duce la împlinirea lui, factorul hotărâtor rămâne propria voință. Iar dacă poezia chiar este veșnică, cei care scriu nu sunt decât ”vase” netrebnice,care ele în primul rând au de învățat din ceea ce au scris. De multe ori am simțit în timp ce scriam că nu sunt decât un canal prin care rulează un mesaj, iar eu doar îl îmbrac , cum mă pricep, în cuvinte. Pentru cine, de ce? Asta știe numai cel ce citește, iar pentru toate acestea să mulțumim în primul rând lui Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereIar dacă de aceste cuvinte ai nevoie, doar o rugăminte am: roagă-te pentru mine, pentru nevrednicia mea și mai roagă-te să pot trăi, de sub o cruce nu voi mai ajunge la niciun Cuvânt. Și eu, mulțumesc.