Ce şi cine eşti tu?


Fals, frică, rece, cald şi totuşi străin...

Plânge-nţelesul luminii pierdute sub cerul senin,

Tremură gândul cel palid sub şoapta vie din vis,
Singur, rămâne în tine mereu, înadins.

În neputiinţă azi te împiedici, greşind,
Caută mâine sensul pierdut, suferind, dăruind şi iubind,
Unii vor reuşi să umbrescă, lumina ce-n tine renaşte trăind Adevăr,
Tu stai, observă, ascultă și speră, există un licăr.

Om fără margini iubite de suflet şi gând,

Ce îţi lipseşte, ce cauţi, nu-i  doar aici, pe pământ,

Nu e ascuns  nici în  cerul pe care, cu grijă l-ai stins,
Este doar în   neîmplinitul tău vis.

Zâmbet, iluzii, lacrimi și veşnicul chin,
Fără-nţeles, fără tine, de frică, pleacă pe furiş şi iar vin,
Cine şi ce eşti tu, om rătăcit ce se-ascunde  în legi?
Tu,...eşti mereu  Adevărul, pe care îl negi.