joi, 12 septembrie 2013
O viață
O viață
Ferestre mici, înguste, spre lumea nimănui....
Privesc trezit în mine, căci sunt a nu știu cui,
O lume-n care frica e cea care trezește,
O viață irosită de cel ce n-o trăiește.
Chiar crezi că lor le pasă atunci când nu zâmbești ?
Mai lesne văd detalii atunci când și greșești,
O lume judecată de însăși gloata sa,
O viață iar pierdută...o fi, n-o fi...a mea?
Nici lacrimi și nici soare nu vor trezi minciuna,
Dacă nu e nimic sau totul...e totuna,
O lume ce zidește și urcă pleava sa,
O viață e doar una, iar asta, nu-i a mea.
Iluzii egoiste te urcă spre nimic,
Nu irosi "talantul", căci vei rămâne mic,
O viață e un suflet, mai multe nu primești,
De asta, drag om-suflet, ai grijă... ce trăiești!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte frumos...adevarat... Multumesc pentru ca oferi ocazia celor ca mine sa citeasca versurille acestea.
RăspundețiȘtergereSublim.
Cu mare drag, mulţumesc de aprecieri.
RăspundețiȘtergereManifestările artistice de orice fel sunt " extensii" vizibile ale sufletului si astfel împărtăşim cu ceilalţi o fărâmă din noi.
Poezia rămâne jucăria ta preferată. Eşti un copil şi vei rămâne un copil. Poeziile aruncate pe jos ca jucăriile de pe podea arată adevărata ta fire.
RăspundețiȘtergereCu drag de poezii, Ştefan. Doamne ajută!
Mulțumesc Dragoș! Cu adevărat jucăriile sufletului meu... Doamne ajută!
RăspundețiȘtergere